Bere artizanală 1717

Posted By Diana Oprea In bere On octombrie 30, 2017 0 Comment 452 Hit

Mi-am propus să vă fac cunoștință cu prietenii Băcăniei cu speranța că așa o să vă fie mai ușor să vă alegeți produsele care vă sunt potrivite.Iată că a sosit momentul să vă fac cunoștință cu Ionuț și a lui bere senzațională. 

        

Știam că îmi doresc să aduc în Băcănie măcar un sortiment de bere artizanală așa că m-am pus pe treabă și am început să caut producători de bere din apropierea Brașovului. Căutările m-au dus la Sibiu, la Ionuț Ciobota și berea 1717.

Ionuț este unul dintre cei 4 tineri care au pus pe picioare acest brand. Pasiunea cu care vorbește despre berea lor m-a convins că ei sunt producătorii de bere artizanală care trebuie să fie prezenți în Băcănie. Încă de la prima convorbire telefonică Ionuț mi-a povestit despre microberăria dintr-un sătuc din Bavaria-Germania, unde produc berea folosind rețete proprii așa cum se făceau odinioară, despre berarul din tată-n fiu care este “vinovat” de gustul incredibil al berii și nu în ultimul rând despre dorința arzătoare de a aduce producția acestei beri in România imediat ce va fi posibil acest lucru. Povestea și pasiunea din spatele acestei beri se regăsește în gustul și savoarea acesteia și din acest motiv prezența ei pe rafturile Băcăniei este un motiv de mândrie.

1717 ne propune 3 sortimente de bere, cea verde este echivalentul berii blonde, cea roșie a celei brune , iar cea albă este o bere albă veritabilă.

Această bere trebuie gustată, savurată și dăruită celor dragi cu multă bucurie în suflet!



Comments


Leave your comment