Dacă ai crescut în România, e aproape imposibil să nu ai o amintire dulce legată de savarină: aluatul ăla pufos și bine însiropat, „acoperișul” colorat cu gem acrișor ușor dat într-o parte și muntele generos de frișcă din mijloc.
E desertul duminicilor din copilărie!
Dar te-ai întrebat vreodată de unde îi vine numele atât de sonor și ce trucuri mici o fac atât de gustoasă?
Povestea este surprinzător de simpatică și ne duce direct în Franța secolului al XIX-lea!
Savarina a apărut ca un omagiu adus unui domn pe nume Jean Anthelme Brillat-Savarin. El nu era bucătar, ci avocat și politician, însă avea o pasiune uriașă pentru mâncarea bună. A rămas celebru în istorie după ce a publicat celebra sa carte, Fiziologia gustului (Physiologie du Goût), de unde provine și vorba pe care o cunoaștem cu toții astăzi: „Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești”.
În anii 1840, doi frați patiseri din Paris, fani declarați ai scrierilor lui, au decis să creeze ceva special în cinstea sa. S-au inspirat dintr-un desert deja iubit în epocă — Baba au rhum (o prăjitură poloneză adusă la Paris, însiropată generos cu rom) — dar au vrut să-i dea o notă personală. Au turnat aluatul pufos într-o formă rotundă de inel și au finisat-o cu o notă genială: un strat subțire de gem acrișor (de obicei de caise sau fructe roșii) uns deasupra! Acea atingere ușor acrișoară taie perfect dulceața siropului și completează minunat frișca catifelată.
